Mungiu, în The New York Times: La genul de filme pe care le fac, nu am așteptări prea mari la Oscar

Regizorul român Cristian Mungiu a declarat într-un interviu acordat recent publicației The New York Times că nu are „așteptări prea mari la Oscar”, din cauza genului de filme pe care le face, informează nytimes.com.

Potrivit jurnalistului Larry Rohter de la The New York Times, numele regizorului Cristian Mungiu este strâns legat de istoria premiilor Oscar, decernate de Academia de film americană, deși cineastul român nu a câștigat deocamdată acest premiu.

În 2008, filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, regizat de Cristian Mungiu, o dramă despre avorturile ilegale din perioada comunistă a țării noastre, care câștigase cu un an înainte prestigiosul trofeu Palme d’Or atribuit la Festivalul de Film de la Cannes, era considerat unul dintre lungmetrajele favorite în cursa pentru premiul Oscar, la categoria „cel mai bun film străin”, dar a fost trecut cu vederea de membrii cu drept de vot din Academia de film americană și nu a fost nominalizat. Această scăpare a condus la schimbarea regulamentului Academiei, care a decis ca nominalizările la secțiunea „cel mai bun film străin” nu mai fie stabilite prin voturile tuturor membrilor ei, ci de către un comitet special de cineaști, potrivit nytimes.com.

Cristian Mungiu, în vârstă de 44 de ani, se află din nou în acest an în cursa pentru Oscar, cu noul său film, „După dealuri”, care a impresionat din nou la Cannes, unde a obținut premiul pentru cel mai bun scenariu și premiul pentru interpretare, acordat ex aequo actrițelor principale, Cristina Flutur și Cosmina Stratan.

„După dealuri” este propunerea României la Oscar, la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină.

Pelicula regizată de Cristian Mungiu a fost prezentată în toamna acestui an la prestigiosul New York Film Festival. Totodată, miercuri seară, filmul „După dealuri” a fost proiectat în cadrul galei de închidere a festivalului „Making Waves: New Romanian Cinema”, organizat la Lincoln Center din New York.

Cu această ocazie, Cristian Mungiu a acordat un interviu publicației The New York Times, în care a vorbit despre povestea din spatele acestui film, despre felul în care își ghidează actorii, despre personajele din film, despre noul val din cinematografia românească, dar și despre șansele sale la Oscar.

Prezentăm mai jos câteva dintre întrebările adresate cineastului român și răspunsurile oferite de acesta.

Larry Rohter: Pentru mulți cinefili străini, principala imagine pe care ei o au despre România, presupunând că au una, este aceea despre o țară ciudată și plină de superstiții, în care există Transilvania, vampiri și tot felul de lucruri asemănătoare. Nu vă temeți că filmul „După dealuri” va întări aceste stereotipuri?

Cristian Mungiu: Sper că filmul meu să nu fie interpretat astfel. Cred că el prezintă o poveste locală, care vorbește despre lucruri care sunt generale. Faptele pe care oamenii sunt îndemnați să le facă în numele iubirii pentru Dumnezeu, de exemplu, se regăsesc în multe alte religii ale lumii. Este vorba de același mecanism, despre felul în care funcționează el. E vorba despre păcat și despre felul în care răul acționează în lume, despre felul în care violența pune stăpânire pe oameni. Unul dintre lucrurile care mă interesează cu adevărat este investigarea mecanismului prin care violența își face loc în societate. Personajele mele sunt oameni blânzi, care la început stau la aceeași masă cu acea fată, dar cumva, peste doar câteva zile, ei simt că nu luptă împotriva ei, ci împotriva demonilor din ea și se simt îndreptățiți să ia decizii în legătură cu viața ei. Cum se întâmplă practic astfel de lucruri? Care este momentul în care se produce acea schimbare? Nu cred că acest subiect aparține unei societăți subdezvoltate, cred că el poate fi înțeles de oricine din lumea întreagă, pentru că subiectul vorbește despre lucruri general valabile.

L.R.: Vreau să vă întreb ceva și despre Oscaruri. Știți, nu-i așa, că sunteți deja celebru în istoria premiilor Oscar?

C.M.: Da, dar dintr-o perspectivă foarte ciudată. Însă nu mi se pare corect să am așteptări prea mari la Oscar, la genul de filme pe care le fac. Sper că oamenii vor viziona filmul și vor avea răbdarea necesară pentru a înțelege că acesta este un tip diferit de cinema, dar care rămâne tot cinema și că nu e nimic rău în asta.

L.R.: Vă referiți la publicul general sau la votanții din Academia de film americană?

C.M.: Mă refer la comitetul Oscar, dar și la membrii cu drept de vot din Academia de film americană. E importantă să existe mai multe opțiuni în cinematografie, iar spectatorii să își spună: «Hai să mergem, vreau să văd și acest tip de film», să aibă această libertate, să poată să aleagă. Însă nu poți să faci un film care să fie la fel de apreciat peste tot – la Cannes, la Oscaruri, în România. Faci doar tipul de cinema de care ești interesat, iar apoi destinul filmului își urmează cursul, în contexte diferite, adresându-se unor oameni diferiți.

L.R.: Înseamnă ceva pentru dumneavoastră câștigarea unor premii? Vă întreb asta pentru că filmele pe care le-ați făcut s-au descurcat foarte bine la Cannes.

C.M.: Acest lucru are o semnificație extrem de precisă. Premiile ajută filmul să fie văzut, acesta este beneficiul adus de premiile câștigate. Iar noul val din cinematografia română există, sincer, tocmai datorită Cannes-ului. Nu am însemna nimic, nici chiar în România, pentru spectatori, dacă nu ar exista acest fel de apreciere internațională. De fapt, în România, oamenii nu mi-au văzut filmele chiar atât de mult. Însă ei apreciază faptul că eu sunt apreciat. Așa stau lucrurile. Port un drapel, la fel ca o echipă de fotbal și ca Nadia Comăneci.

Filmul „După dealuri” spune povestea a două fete, Alina (Cristina Flutur) și Voichița (Cosmina Stratan), care au crescut împreună la orfelinat și s-au regăsit apoi într-o mănăstire izolată din România. Alina vrea să plece de acolo pentru a se stabili în Germania și își dorește ca Voichița să vină cu ea. Însă Voichița este atașată profund de viața de la mănăstire. Atunci când Alina îl înfruntă pe preot, tânăra este dusă la spital, iar persoanele care o îngrijesc încep să creadă că este posedată de diavol.

Pentru filmul „După dealuri”, Cristian Mungiu a primit premiul pentru scenariu la Festivalul de la Cannes 2012, în timp ce Cristina Flutur și Cosmina Stratan au primit, ex-aequo, premiul pentru interpretare. Recent, lungmetrajul „După dealuri” a câștigat marele premiu al secțiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA la Festivalul Internațional de la Haifa, trofeu acordat de un juriu desemnat de Federația Criticilor de Film din Europa și Zona Mediteraneană. Totodată, „După dealuri” a fost desemnat cel mai bun film la Festivalul de la Vukovar (Croația) și la Herceg Novi (Muntenegru). Recent, filmul regizat de Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană și la premiile Satellite Awards.

Regizorul Cristian Mungiu a câștigat prestigiosul trofeu Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes în 2007 cu filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”.